Asacredeu's Blog

Din nou parcă prea repede, fără tranzitul de acomodare al primăverii prelungite de pe vremuri, vara a năvălit iar in casele, grădinile, piețele, câmpiile și sufletele noastre, fără să întrebe, cu siguranța unei doamne așteptate oricum și invocate în mai toate momentele de frig si zloată: “Nu mai vine odată vara aia……”.

Ei bine, iată , a venit, pomii au trecut brusc de la capoțelele transparent-verzui prin care ne arătau goliciunea lor sobră la hainele de paradă înfrunzite și la atacul cu înfloriri parfumat- răscolitoare de sensibilități histaminice. Explozii de salcâmi și tei in floare, trimițându-și polenul și miresmele răscolitoare întru trezirea la viață a gâzelor polenizatoare, câmpuri galben-albe de rapiță și grâu dintr-o dată parcă gata de secerat,  piețe pline brusc de toate semnele fructo-leguminoase ale Dumneai, Verii. Unde am fost când toate acestea au trecut prin celelate stadii firești ale evoluției lor de la verde la roșu-galben-portocaliu? Nu mai știu, timpul trece într-un fel pe care nu mai sunt capabilă să-l urmăresc, singurul sentiment de care rămân conștientă în fiecare an este uimirea care mă cuprinde  în fața recoltei apărute brusc , urmată, desigur, la foarte scurt timp, de cealaltă uimire, a …. dispariției minunilor efemere și înlocuirii lor cu alte minuni, tot efemere, care vin la rând în mod firesc și cronologic, urmând sa dispară și ele repejor.

Așa că tot ce-mi rămâne de făcut este să las mirarea la o parte (pentru că, totuși,  până acum ar fi trebuit să mă obișnuiesc cu mersul de supernovă al timpului) și să mă bucur (tot rapid, altfel nu se poate) de fiecare dintre ofertele Doamnei Vară, dumneaei fiind, ca noi toți, grăbită-foc (!) și doar într-o scurtă trecere pe aici și ducând cu ea, la plecare, toate minunățiile pe care tot ea le-a adus.

Ah, mi-am amintit totuși ceva, înainte să plece ne va și prăji un pic, ca să nu-i uităm veleitățile de Hefaistos și să nu ne pară chiar așa rău când va pleca.