Asacredeu's Blog

Ce sentiment minunat! Nu sunt doar eu asa! Nu am innebunit de tot! Cata vreme se mai gaseste cate un exemplar similar, mai e o sansa sa cred ca nu sunt complet pe dos!

Nu mai vreau sa vad ce e in jur, am vazut destul, am incercat destul sa spun ceva, sa fac ceva, sa schimb ceva. Nu a mers.

Nu mai vreau sa aud ce se petrece pe aici, am auzit destul, poate chiar mai mult decat urechile mele si importanta parte a corpului meu aflata intre ele au auzit. Gata, nu mai pot.

Nu mai vreau sa vorbesc despre ceea ce nu mai vreau sa vad si sa aud, vreau sa vorbesc cand vreau eu,  cu cine vreau eu si despre ce vreau eu, despre ceea ce este pentru mine important si interesant, chiar daca asta inseamna a vorbi despre ciuperci, padure, ceara de albine sau paine de casa. Sau despre cum s-ar putea  trai undeva departe, intr-un colt de munte neumblat de oameni, sau  intr-o padure de nu stiu unde sau intr-un catun cu 2 case.

Stiu, veti spune deja ca tot ce afirm acum anuleaza definitiv primul paragraf, care exprima bucuria de a crede ca nu am luat-o razna. Ei bine, nu-i asa. De fapt, fiecare crede ce vrea. Eu totusi mai cred inca in faptul ca a te simti altfel nu este neaparat egal cu a fi nebun de legat.

A fi altfel este, intr-adevar, o experienta deloc placuta la inceput. Si inceputul poate dura ani, poate zeci de ani sau o viata, in fine, atata cat trebuie fiecaruia sa priceapa ca in fond nu suntem toti facuti la fel (Doamne, multumesc pentru asta!) si nu trebuie sa ne simtim ciudat ca nu ne plac aceleasi  obiceiuri / haine / glume / ocupatii care plac marii majoritati.

Si mai ales ca nu trebuie sa acceptam ceva ce nu convine principiilor noastre numai de dragul de a fi in rand cu restul lumii, de a fi acceptati de o societate pe care in fond o dezabrobam sau de a castiga sau pastra o relatie.

A fi altfel aici si poate si altundeva inseamna adesea zambete de compasiune, cuvinte de ocara sau respingerea mai mult sau mai putin mascata din partea celor care detin avantajul majoritatii. Inseamna sa vezi cum amici si cunostinte se „retrag” din viata ta invocand sau nu motive imaginare, inseamna sa te simti ca intr-o cusca la o petrecere unde se vorbeste despre hair-stylisti (adica frizer,  respectiv coafor), despre pantofi de firma sau shopping la Milano, inseamna sa infrunti o privire dispretuitoare cand afirmi ca-ti faci cumparaturile din piata si nu de la mall.

Mai inseamna sa te trezesti intr-o buna zi ca te simti atat de bine cu tine insuti si ca ai atatea lucruri care iti fac placere de facut, incat nu numai ca ai incetat sa duci dorul societatii, dar e chiar o tortura sa iesi din lumea ta pentru a face fata unor confruntari cu lumea de afara, care le are pe-ale ei si care merge mai departe pe fagasul de neclintit pe care componentii ei majoritari l-au creat si il mentin.

In plus, lumea ta e alcatuita NUMAI din cine si ce consideri tu ca merita a-si avea locul in ea. Lumea ta functioneaza pe principiile la care nu ai putut si nu ai vrut sa renunti, lumea ta are in ea foarte putinii oameni care chiar merita dragostea ta neconditionata, lumea ta iti ofera caldura si siguranta ca poti fi asa cum esti fara sa mai ai nevoie de mastile care odata te faceau placut si acceptat de ceilalti.

Partea mai grea este legatura care, cumva, trebuie mentinuta cu lumea de afara. Fiindca aceasta exista si va exista, este practic imposibil de rupt definitiv si maiestria supravietuirii ar consta, cred, in gasirea unei cai de minima comunicare necesara, atat cat trebuie, nici un strop mai mult. Eu inca o caut.

Pana una alta, fericirea zilei de azi este  faptul ca am mai descoperit niste oameni care simt la fel si care mi-au dat puterea si motivul sa scriu primul paragraf!