Rapsodii de toamna
“A trecut întâi o boare
Pe deasupra viilor,
Şi-a furat de prin ponoare
Puful păpădiilor.
………………………..
Florile-n grădini s-agită.
Peste straturi, dalia,
Ca o doamnă din elită
Îşi îndreaptă talia.
……………………………………..
Dar deodată, pe coline
Scade animaţia…
De mirare parcă-şi ţine
Vântul respiraţia.
Zboară veşti contradictorii,
Se-ntretaie ştirile…
Ce e?… Ce e?… Spre podgorii
Toţi întorc privirile.
Iat-o!… Sus în deal, la strungă,
Aşternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,
S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor…
Lung îşi flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste şolduri triumfale
Haina iluzorie.
Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.
. . . . . . . . . . . . . .”
Si așa zburlită și urâcioasă, tot Dumneai, Toamna, umple grădinile, piețele și cămările noastre de frumuseți și bunătăți. Căci să fim sinceri, fără accentul final pus de Ea cu soare dulce amestecat cu brumă argintie și un strop de vântișor, nici dovlecii nu și-ar căpăta straiele aurii și gustul mieros, nici gutuile nu ar prinde parfum de rai, nici merele nu și-ar arăta culoarea deplină și aromele mustoase și nici strugurii nu ar avea acel nu-știu-ce care îi face să fie mai dulci și mai arătoși decât frații lor culeși prea din timp! Ce să mai vorbim de ardeiașii îmbrăcați in costumele lor colorate, demne de carnavalul de Rio, veseli la trup și arțăgoși la gust, așteptându-și rândul la intrarea în borcane! Mai avem de văzut ghebele, care se pare că încă dormitează în stadiul de spori pe sub frunze aurite, visând să-și primească porția de ploaie ca să-și dea drumul la viață!
