Asacredeu's Blog

“Dumnezeu ne alege familia. Slava Domnului ca putem sa ne alegem singuri prietenii!”.

Corect. Acum eu vorbeam despre o alta categorie pe care nu o alegem singuri, ci sta tot la mana hazardului (care sta, probabil, la mana Domnului): vecinii. Pe ei nu ii alegem noi, ei vin la pachet cu minunatul loc pe care il numim  ”acasa”. Fie ca locuim in casa in care ne-am nascut, fie ca aterizam ca simpli chiriasi pe undeva, fie ca devenim fericitii posesori ai locuintei mult visate, vecinii sunt acolo, parte deja existenta a ambientului. Ei sunt de nenumarate categorii, definite dupa nenumarate criterii:  – vecinii pe care nu ii cunosti - ( nu te deranjeaza, nu par deranjati de tine, nu ii auzi, nu ii vezi, deci nu exista interactiune), – vecinii pe care ii saluti – (va observati in mod repetat fara alt tip de reactie, relatia maxima la care se poate ajunge fiind de “buna ziua!” “buna ziua!”. Atat), – vecinii pe care ii eviti – (va observati in mod repetat, apare reactia chimica negativa dintr-un motiv sau altul, treci pe partea cealalta. Atat) – vecinii care te deranjeaza (dau muzica tare, arunca chistoacele pe scara blocului,  iti trimit diverse mirosuri neplacute pe coloana de aerisire, etc etc. ), – vecinii care te “fileaza” (nu ii auzi si nu prea ii vezi, dar ei aud si vad tot, ca atare stiu tot despre tine si suferi un soc electric atunci cand afli de la o terta persoana ce-ai facut ieri, cu cine ai vorbit la telefon sau cine te-a mai vizitat. Reminiscente ale trecutului comunist) – si, ei bine, vecinii simpatici (raritate, de pastrat cu grija!)

Spre norocul meu, printre celelalte soiuri de vecini (din care am cate cel putin o bucata / categorie ) am si vecini simpatici. Si Doamne-Doamne mi i-a asezat fix vis-a-vis, usa-n usa! A durat nitel pana sa ne descoperim reciproc, dar cum sunt fetele mai comunicative, repejor s-a infiripat o relatie. In care au intrat apoi si baietii, care, politicosi, au lasat “ladies first”, sa vada ce iese.

Anii au trecut si vecinii cei simpatici au devenit prieteni, atat de prieteni ca daca trece o zi fara sa ii vad, nu-mi gasesc rostul. Sarbatorile nu ar fi la fel fara ei, cafeaua nu are acelasi gust daca nu o bem impreuna, o veste buna neimpartasita cu ei isi pierde din valoare. Pot spune ca, desi nu i-am ales eu personal, Dumnezeu a facut treaba tare buna! Cand poti sa fii intr-o relatie tu insuti, fara complexe, fara invidii, fara a simti ca trebuie sa-ti controlezi sentimentele, ce poti sa-ti doresti mai mult? Stiu  ca  aproape e o usa care mi se deschide oricand si care da nu numai spre interiorul unei case, ci spre interiorul unor inimi. Stiu ca si eu, la randul meu, sunt o astfel de usa pentru ei. Si asta ma face sa fiu mai fericita si mai linistita. Sa ma bucur ca am fost atat de norocoasa sa locuiesc exact aici, unde sunt si ei. Sa uit lipsa fratilor pe care nu i-am avut si dupa care mereu am tanjit.

Nu am stiut sa le spun altfel cat de dragi imi sunt, asa ca o fac aici, asteptandu-i sa vina in vizita vreodata!

Azi m-am urnit in sfarsit si am plecat sa vad o veche prietena care locuieste la vreo 30 km de mine. Nu ne-am vazut de multi ani desi mereu ne-am promis ca o vom face; inainte de Paste m-a chemat la ea intr-o zi cu soare, dar desigur nu aveam timp: curatenie, geamuri, drob, cozonac, disperarea caracteristica sarbatorilor la romani. Ieri m-a sunat sa-mi spuna ca nu stie cand sa ne vedem, ca are cate ceva de rezolvat saptamana asta. Mi-a parut putin rau, apoi lenea din mine a murmurat satisfacuta ”lasa, altadata”. Totusi ne-am revenit si am zis : Hai s-o facem maine! Adica azi. Ne doream o zi cu soare, sa stam in curte sau sa ne plimbam pe undeva. Azi a plouat cu spume. Mi-a trecut o secunda prin cap s-o sun sa-i spun ca e vremea prea urata, s-o lasam pe altadata. Apoi m-am rusinat de gandul meu si am plecat spre ea. Asa pe ploaie, ce, Ana lui Manole s-a lasat intimidata de suvoaie?
Deci am mers la ea. Am vorbit ore in sir tot ce n-am vorbit ani la rand, am filozofat asa, in felul nostru, am savurat o cafea care intotdeauna are o aroma speciala cand o bei langa un prieten, am barfit, am ras, ne-am plans, ne-am autocriticat, ne-am mandrit cu noi, am mancat cartofi prajiti (“oh, ce nesanatos!” –  ”ma lasi?”) , am baut vin, am facut turul de onoare al casei, iar am baut cafea, iar am ras, iar am filozofat, iar am barfit, iar ne-am plans, iar ne-am mandrit. Atatea chestii care, daca nu ne gaseam timp, ramaneau nefacute, si tare pacat ar fi fost!