Asacredeu's Blog

Deunazi am umblat la cutia cu sentimente. Era prafuita si uitata pe un raft. Imi luasem din ea, cand am deschis-o ultima data, numai strictul necesar, am inchis-o la loc si am lasat-o acolo. Am facut asa multa vreme. Pana ieri.

Am ridicat capacul cu grija, sa vad ce mai e pe acolo: sentimente care dorm, sentimente care vegheaza, sentimente fara nici o personalitate, sentimente furioase ca au stat incuiate atata vreme. De astea mi-era frica, sa nu-mi sara la gat cand deschid cutia. Si mi-au sarit. Le-am potolit spunandu-le sa nu se mai agite atata, ca daca sunt rele tot inchise vor sfarsi, dar stiam ca nu va fi asa, ca unele din ele sunt mai tari ca mine.

Am rasturnat cutia pe podea si am inceput sa fac ordine. Ca in orice cutie in care nu s-a umblat demult, trebuia facut curat, nu? Am gasit sentimente vechi,  pe care aproape nu mai tineam minte sa le fi avut; erau firave si atrofiate, abia mai respirand in coltisorul lor retras. Am vrut sa le arunc, dar m-am razgandit. Pana la urma nu deranjeaza pe nimeni iar in halul in care au slabit, nici nu ocupa loc mult. Au ramas.

Am gasit sentimente vechi dar cunoscute inca, cele de genul care, desi par inofensive si disparute, din cand in cand se revigoreaza si musca, perfide, din linistea mea sufleteasca .  Scuze, am vorbit aiurea, nu trebuia sa spun “linistea mea sufleteasca” deoarece nu posed asa ceva. Din sufletul meu, asa e bine. Am zis ” astea trebuie sa dispara!” si am intins mana sa le apuc. M-au urzicat cu cruzime, aparandu-se. Le-am apucat pana la urma, considerand raul produs de muscatura lor mai mic decat otrava pe care o scuipa din cand in cand in creierul meu. Da, dar ce sa fac acum cu ele? La gunoi nu pot sa le arunc, fiindca fac parte din categoria deseuri periculoase, pot oricand sa atace pe cineva. Ba nu, sunt periculoase numai pentru mine, care am fost proprietara lor, pentru altii nu au efect. Le-am strecurat repede intr-o sticla si am pus dopul peste grimasele lor de protest si sunetele iritante pe care le scoteau.

Apoi am dat de sentimentele rele si perfect active. Le pusesem in cutie cu gandul sa le imblanzesc pentru ca apoi sa pot trai cu ele. Gresit: ca sa imblanzesti ceva sau pe cineva trebuie sa ii vorbesti, sa ii despici firul in patru, sa comunici, sa incerci sa gasesti o cale de intelegere, ori eu nu facusem nimic din toate acestea. Le-am lasat acolo inchise si ele nu numai ca nu s-au domolit, dar parca s-au inrait si mai tare, de suparare, de neputinta, de frustrare. Acum le-am luat cu binisorul, le-am spus ca dupa ce termin curatenia vom sta de vorba si le-am asezat cu grija in fotoliu, sa se relaxeze si sa ma astepte sa pun ordine printre celelalte. 

Din fericire, o parte din sentimentele rele murisera, asa ca nu am avut de facut altceva decat sa le iau si sa le ingrop, bucurandu-ma ca am scapat de ele si nu mai simt nimic atunci cand le vad. Odihneasca-se in pace!

Ei bine, si erau si cateva sentimente bune , ratacite printre toate celelalte, ma si mir ca au supravietuit si nu inteleg de ce le-am pus acolo. Pe ele le-am ridicat cu grija, le-am sters de praf, le-am ridicat la rang de veteran si le-am pus la loc in suflet, sa isi reia pozitia avuta candva si sa incerce sa mai potoleasca agitatia de acolo.

Apoi am lustruit cutia si m-am trezit ca nu stiu ce sa pun in ea. Ah, ba da, pun sentimentele acelea adormite si linistite, ele se metamorfozeaza cu timpul si devin amintiri. Pe ele le pastrez. Sa recapitulam ce facem cu restul: sticla cu sentimente rele inutile merge la gunoi, pe cele bune le-am bagat la loc in suflet, poate reusesc sa supravietuiasca, iar pe cele rele si active, ei bine cu ele voi avea de furca, ma privesc arogante din fotoliul unde le-am asezat si asteapta sa stam de vorba. Da, odata si odata tot trebuia sa fac asta: le voi vorbi pe limba mea, voi asculta ce au de spus, apoi vom incepe procesul de transformare. Trebuie sa inteleaga si ele ca au numai doua optiuni: fie se transforma, cu intelepciune, in sentimente bune sau cel putin neutre, fie vor ajunge intr-o sticla cu dop, dusa undeva departe, de unde sa nu stie sa se mai intoarca vreodata. Ce usor pare pe hartie…. sa vedem daca in practica functioneaza metoda.