inapoi

 

Cand merg la tara de obicei sunt grabita. Grabita sa ajung, sa rezolv ce e de rezolvat, sa ma intorc acasa. Grabita sa plec de acolo. Enervata de fiecare „ceva” sau „cineva” care imi poate, eventual, intarzia plecarea.

Ieri am ajuns acolo si am inceput treaba. Repede, fara pauze, de parca urma potopul si orele imi erau numarate. Am obosit si m-am asezat pe o piatra. Am stat asa, fara ganduri. Imi era bine. Eram acolo si dintr-o data nu ma mai grabeam, dintr-o data eram intr-un spatiu familiar pe care mi-l instrainasem cu buna stiinta. Mama isi alegea florile preferate, le gasea la fiecare locul potrivit. A aparut Tanti Fila. Cati ani o fi avand Tanti Fila? arata la fel de cand o stiu eu, sunt multi ani de atunci. Mereu e in straie cernite, parul alb sub basmaua neagra ii contureaza chipul fara varsta si mirosul ei, Doamne, mirosul ei de lapte proaspat muls ma arunca dintr-o data inapoi in timp. Sunt intr-o clipa iar copil, stau sub marul inflorit si privesc. Mamama e la poarta, ia sticla cu lapte proaspat pe care Tanti Fila il aduce in fiecare dimineata. Si cateva oua pitite cu grija in sortul tinut de colturi: – „Pentru aia mica” –  „Multumesc”. Apoi miros de lapte pus la fiert. Ma strecor incet prin spatele casei, dispar fara stirea nimanui. Fug fiindca nu vreau lapte, nu-mi place decat mirosul. Ma trezesc pe ulita. Salciile imi mangaie parul. Din vale urca Tanti Aura cu furca pe umar. E vara. Merge la fan. Vreau si eu, cer voie de la bunica. Am voie, sunt predata pe baza de proces verbal de predare-primire, Tanti Aura si Nea Gheorghe raspund de mine cu capul. Plecam  „peste mari si tari” rostesc incantata de aventura. Trecem garla si un deal. Ei incep sa intoarca fanul. Au furci. Intorc si eu cu mainile. Fanul ma gadila si ma ameteste cu parfumul lui. La amiaza Tanti Aura aduce un cos si incepe sa scoata dintr-ansul bunatati: branza, rosii, slaninuta, paine proaspata. Ne asezam si mancam. Acasa nu m-as fi atins de slaninuta, dar acolo avea un gust dumnezeiesc! Bem apa rece. Intoarcem iar fanul. Spre seara venim acasa, eu sunt adusa la poarta si predata cu acte in regula. Nu-mi lipseste nimic, am doar cateva julituri.” Semne de buna purtare”. Nea Ionica e in fata portii lui, vecina cu poarta noastra. Mereu e acolo, sade pe un bolovan adus de la garla. Are un baston de care se ajuta cand merge. Clatina din cap si comenteaza ca pentru el insusi „fata asta n-are stare de casa”. Adica eu. Ei, si ce? Intru si ma asez la povesti. Papa fumeaza Marasesti si ma asculta. Mamama a facut nitel foc in soba, mancarea are alt gust bagata la cuptor. Apoi somn. Apoi iar dimineata, iar miros de lapte, gradina, tauni, meri, ulita, curcile lui Tanti Luta, uliul rotindu-se pe cer, garla, vacile intorcandu-se alene de la islaz (ce minunatie! fiecare stie la ce poarta sa se duca!), amurg, dealul cu crucea, noaptea cu stele, dimineata cu roua. „Unde sa punem dalia galbena?” ma trezeste Mama din reverie. Nu mai sunt copil, sunt eu, acum, aici. Ma intorc la treaba, dar mai incetisor. Cand suntem gata, ne asezam amandoua pe cate o piatra. Stam si palavragim. Nu-i spun pe unde am calatorit in vis. E secretul meu. Tanti Fila isi ia sapa si pleaca. Ma uit dupa ea si imi doresc s-o revad. Pe multi din cei din vis nu-i mai vad pe aici. Stiu de ce. Doar Tanti Aura a aparut ca o umbra, m-a privit mult si m-a intrebat daca e si Tata cu noi. Tata s-a dus si el de aici, sunt cativa ani. Ea stie, dar nu mereu. Apoi plange incetisor si isi continua drumul. Ma intorc in gradina. Nu ma mai grabesc. De fapt, de ce ma grabeam? Nici eu nu stiu, asa m-am invatat…..