Spitalul de Urgenta

Secolul XXI, tara europeana, oras capitala de judet (mun’cipiu, adica), spital de urgente.

Fara birou de informatii sau receptie. Astept sa apara vreun personaj costumat in ceva ce te-ar putea duce cu gandul la uniforma sanitara si intreb „nu va suparati, unde sunt Urgentele?”. Se supara dar imi raspunde totusi cu un gest larg, aratandu-mi doua directii diametral opuse. Adica…. in stanga si in dreapta. ??!!?? Instinctiv, satula de atatia ani de comunism, o iau spre dreapta si ma asez la coada. O coada linistita, groasa si nemiscata. Da, imi zic, asta era ciudatenia, ca nu se misca, si stau aici de ceva vreme. Intreb pe cineva : „Aici asteptati pentru urgente?” „Da, dar urgentele spitalicesti” -„adica, zic, cum, spitalicesti?” -„Adica noi suntem sau am fost internati si acum asteptam aici sa vina Dl. Doctor sa ne vada sau sa ne externeze, dupa caz” -„Si eu, daca nu sunt internata?” -„Aa, pai dvs. sunteti urgenta oraseneasca, nu spitaliceasca, tre’ sa stati la coada ailalta!”. Mandra de noua mea titulatura (adica sunt urgenta oraseneasca, bre, ce mama zmeilor! aveti grija cum imi vorbiti) ma indrept catre coada „de stanga”  si ma asez.  Pe usa, anunt important : „URGENTE – program: 7-13” . ??. Deci, sa recapitulam: am o urgenta, vreau sa o tratez ca pe o urgenta, ei bine, trebuie planificata. Inainte de ora 7 si dupa ora 13 se inchide pravalia si gata cu urgentele. Ce, n-ati inteles?

Coada, adulti, batrani, copii. Iese din cabinet o asistenta rotunjoara si zambitoare. „Cine e cu trimitere?” Se napustesc spre ea cativa si-i inmaneaza trimiterile. Ramanem, eu si cei ca mine, cu mana goala. Se incrunta si intreaba pe rand ce probleme sunt. O tanti are un os de peste in gat. „Si de ce nu mergeti la medicul de familie?” -„Ce sa-mi faca, domnisoara, medicul de familie?”- „Sa va dea trimitere!” -„Dar nici nu mai pot sa respir, de-aia am venit la urgente” -„Alta data sa veniti cu trimitere! Acu’ ramaneti daca ati venit!” zice suparata dar cu tonul imparatului care tocmai a facut o favoare slugii care l-a nemultumit. Intra inapoi in cabinet. Intre timp mai iese un pacient. Timpul trece. E 12. Doamna cu osul de peste e verde la fata . „Am venit de dimineata si nu mai pot”. Mai intra cineva, mai iese altcineva. Apoi iar durdulica. „haideti, cine urmeaza? Ca nu mai avem timp prea mult!” Intreb, convinsa ca randul meu nu mai vine azi : „unde mai sunt urgente ORL?” -„Da’ de ce, v-a spus cineva ca nu va consultam”- „Pai e multa lume si ziceti ca nu mai e timp” -„Ia lasati, ca asta e treaba noastra, sa rezolvam pe toata lumea”. Apare o duduita pe tocuri. Isi zambesc. Intra impreuna in cabinet. Se aud rasete si timpul trece. Lumea se apuca de vorbit, de schimbat retete, de criticat politicieni. Ce sa faci, daca trebuie sa astepti? Macar mai schimbi o vorba, o impresie, mai discuti ce-a fost aseara la televizor. Din cabinet nu mai iese nimeni. Nici nu se mai intra, deocamdata. Doar suntem la urgente, nu? Doamna cu osul de peste se ridica si da sa plece. „Renunt”- zice. La ce? ma intreb? La vizita la doctor? La osul de peste? La viata? La Romania? Ca parca si mie imi vine sa renunt.