La drum cu Nichita

Pentru majoritatea conationalilor mei posesori de carnet auto, drumul cu masina este rutina . Pentru unii e chiar placere. Ei bine, mie nu-mi place sa conduc pe strazile patriei. Sau cel putin nu in anumite regiuni geografice. De fiecare data, inainte de a porni cu Loganul-Golanul meu la plimbare, am de facut o mica lista de rugaciuni: Doamne-ajuta sa nu ma fi blocat vreun prost in parcare! Doamne apara-ma si ajuta-ma sa ma intorc acasa intreaga! si asa mai departe. Paralela cu poezia lui Nichita a venit cu naturalete:
„E o întâmplare a fiintei mele/ si atunci fericirea dinlauntrul meu / e mai puternica decât mine, decât oasele mele,/ pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare /mereu dureroasa, minunata mereu.” Nu , fara scrasnete, va rog!
Odata ajunsa in strada, incepe aventura slalomului printre gropi lasate in urma de o iarna grea(???!!??) si nemiloasa care a muscat asfaltul cu o foame de neimaginat, printre pietoni cu apucaturi sinucigase care traverseaza pe unde le trece prin cap, printre mijloace auto serpuitoare care ocolesc aceleasi gropi de care ziceam mai sus. La prima intersectie sunt deja obosita psihic, dar acolo ma asteapta o noua provocare: semafoarele nu functioneaza, asadar functioneaza legea junglei: trece cine e mai tupeist, mai fara scrupule sau are limuzina blindata. Ca un extra-bonus, pe timpul asteptarii, cei din spate claxoneaza isteric, de parca daca ma claxoneaza ei, eu pot sa fac Loganul sa zboare. Nu pot, n-am gasit butonul de zbor.
„Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi timpla de stele, până când/ lumea mea prelunga si în nesfirsire / se face coloana sau altceva /mult mai inalt si mult mai curând.”
Si fara izbiri de tample, va rog! Iar eu nu vreau ca lumea mea sa se faca altceva mult mai inalt deocamdata!
Urmeaza un alt sir de intersectii similare, apoi soseaua, unde toti tasnesc spre libertate cu acceleratia unui dop de sampanie sarit de la o sticla agitata cu simt de raspundere. Pe sosea, nimic deosebit, viteza, depasiri periculoase, claxoane de mustrare pentru fraierii ca mine care merg pe banda lor cu viteza regulamentara si ii deranjeaza pe ceilalti participanti la Formula 1- varianta latino.
„Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!/ Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se…”
Oh, nu, fara loviri si mai ales fara amestecari ! Please!
Cu putin noroc si concentrare, pot citi pe buzele unora dintre shumaheri toate urarile de bine si sanatate la adresa mea si a mamei. Deh, daca nu pricep ca ei sunt toti foarte grabiti , iar legea e facuta numai si numai pentru a fi incalcata! Cine m-a pus sa ies la sosea daca nu am alta treaba decat sa incerc sa ajung teafara la destinatie? Ei sunt aici cu un scop mult mai inalt si mult mai curand !
Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt ! Da, eu chiar ma mir ca inca mai sunt!