Opriti timpul!

 

„… clipa asta minunata / In suflet vreau s-o pastrez /Sa iubesc si sa visez

In jurul meu sunt flori, flori nascute din dor / Am vrut de atatea ori sa le-mpart si sa spun tuturor….”

Asemenea feerie chiar ca ar fi de oprit! Merii in floare, covor de papadii si alte minuni, ninsoare de petale, iar in aer, numai zumzet! Am stat cu ochii larg deschisi, cu urechile ciulite sa nu pierd nici un sunet, dorindu-mi ca asa sa se intample oprirea timpului. Sau daca nu se opreste, sa ramana mereu cum e acum. Albastrele minuscule prin iarba, gâze de mii de feluri, flori de mar cu parfum de rai si muuuuuuuulte multe albinute trebaluind neincetat si tesand prin aer o retea nevazuta de trasee. Probabil ca am mai vazut asta de cateva ori in viata, dar parca e mereu prima data si parca e mereu altfel. Ma minunez de haosul ordonat al naturii care, inviata dupa iarna, se grabeste sa puna la punct toate detaliile pentru vara care vine, pentru toamna care va rodi si pentru toate ciclurile care mai urmeaza, an dupa an, aceleasi. Pana cand timpul se va opri. Dar mai e pana atunci, nu?