Am innebunit?

Pesemne ca da! Unii ar zice ca nu mai era loc de innebunit, ca sunt deja dusa demult!!! Dar nu le dau satisfactie inca.
M-am apucat sa fac de mancare. Mi-era dor de varza noua a la Cluj. Si m-am pus pe treaba: ceapa, varza, carne, mirodenii, etc etc. Cand ajung la varza si dau sa o tai, vad niste gaurele pe alocuri. Tai in doua, tai in patru, cand, dintre doua foi, apare un viermisor subtirel si agitat, scapat de ghilotina ca prin urechile acului. Il privesc, ma priveste, si ceea ce acum 20 de ani s-ar fi transformat intr-o scena isterica cu tipete si grimase de scarba, azi a fost doar un zambet! M-am bucurat sincer ca-l vad! asta inseamna ca varza mea nu e chiar plina de otravuri si chimicale, daca el a putut trai acolo. Intr-un amalgam de fructe si legume importate, toate mari, lucioase, frumoase, fara viermi si fara gust, varza mea are viermisorul ei si gust dulce. Si el, viemisorul, ca un purtator de vesti bune, mi-a inveselit ziua! Imi spune omul meu adesea ca ajungem, pe zi ce trece, sa ne bucuram de lucruri din ce in ce mai marunte. Asa e! Important este sa le vedem si intelegem. Uite asa, de la viermisor, am lasat mancarea balta si am venit aici sa vi-l arat si voua! Deci, am innebunit?